Povestea vinurilor nobile Lechburg a început în 2015 în Lechința, în inima Transilvaniei, dar dacă ar fi să spunem toată povestea ea se duce şi mai departe, până la 1962. Atunci, o familie originară din Italia a resădit vii nobile ducând mai departe tradiția de generații de viticultori a saşilor şi alsacilor veniţi din valea Rhinului în Lechința (în sec. XIII).
Acest sol „fertil” al tradițiilor din zonă ne obligă azi să facem din viticultură o artă. Iar solul susține acest lucru, la propriu. Strugurii se coc în condiții climatice privilegiate, pe versanții abrupți ai dealurilor. Apărat de lanțul muntos al Carpaților și binecuvântat cu 1800 de ore de soare, cu zile călduroase și nopți răcoroase în perioada coacerii, teritoriul viticol asigură o amplă selecție a strugurilor. Grație factorilor săi climatici și geologici unici, arealul Lechința si-a câștigat propria denumire de origine controlată DOC, una de prestigiu. Metoda de cultivare ecologică a venit şi ea, firesc, prin natura locului, pentru a conserva patrimoniul natural.
Gewurztraminer, este un soi autohton italian produs în Tirolul de Sud, și în mod specific din Tramin (Termeno) o localitate mică în județul Bolzano, precum și în alte localiăți învecinate. Acest vin puternic aromat este produs dintr-un soi de struguri roşii. Are frunza mică rotundă de formă pentagonală. Ciorchinul este mic, compact şi îndesat cu boabele de mărime medie, uşor lungite si caracterizate prin coaja groasă. Culoarea boabelor variază de la roşu brun până la gri; pulpa este roşcată si caracterizată printr-un gust aromat care dă unicitate vinului.
Culesul si selecţia strugurilor este riguros executată manual. Desciorchinarea delicată a ciorchinilor întregi, presarea uşoară şi deburbarea prin sedimentare naturală. Fermentarea este lentă în bazine de beton cu temperatura controlată. Maturare de 5-7 luni pe drojdiile fine în cisterne de beton și aplicare periodică a batonajului.
TEREN
Extensiune cru: 14 ha
Vârsta plantaţiei: 6-8 ani
Densitate plantaţie: 5.000 de butuci/ ha
MATURAREA
Modalitate de păstrare: A se păstra intr-un loc răcoros cu temperatură constantă și umiditate ridicată, bine ventilat și cât mai puţin expus la lumină.
Temperatura cramei: 10-15 °C
Maturarea minimă: 1 an
Temperatura de servire: 10/12 °C
CARACTERUL VINULUI
Culoarea: galben pai încărcat cu reflexe aurii.
Miros: scorțişoară, trandafir, cuişoare, coajă de portocală.
Corpolent, amplu cu un plăcut gust persistent de mirodenii.
ASOCIERI
Generic: mâncăruri de peşte, crustacee, bucătărie asiatică
Specific: brânzeturi de capră, pui cu curry, ştrudel cu mere.
Alcool 14.00%